Am primit mai multe mere de la tara, merele acelea imperfecte, dar atat de parfumate si gustoase incat nu mai este nevoie de nici un adaos de arome. Un preparat facut din numai doua ingrediente, nici nu se poate mai simplu decat atat. Gasisti AICI reteta de rotite cu nuca si marmelada, reteta bunicii, extrem de gustoase.
Timp de preparare 20 minutes
Timp de gatire 20 minutes
Timp total 40 minutes
Portii 2 borcane de 300 ml
Ingrediente
- 1 kg mere fara mijlocul tare cu seminte
- 750 g zahar
PREPARARE MARMELADA DE MERE
1. Pregatesti o cratita cu apa rece in care vor fierbe merele. Speli bine merele si cu ustensila tubulara scoti mijlocul tare. Daca nu ai ustensila, dai marul in 4, decupezi mijlocul si apoi feliezi marul si il pui in apa in care va fierbe cu tot cu coaja.
2. Merele fierb foarte repede, in maxim 10 minute. Le scurgi de apa in sita de spaghete si apoi le pui in blender sau robot si le faci piure.
3. Intr-o cratita cu fund gros (cele cu invelis din piatra la interior sunt minunate, nu lipesc deloc) pui la fiert piureul impreuna cu zaharul, pana se ingroasa. Timpul variaza foarte mult, depinde de cantitate si largimea cratitei in care fierb, daca este o suprafata mare de evaporare, fierb mai repede. La mine, dintr-un kg de mere a durat maxim 30 de minute.
4. Borcanele le pui intr-o tava metalica ca sa nu crape cand torni pasta fierbinte si le introduci la cuptor pe o tava, la 180 de grade, scopul este sa prinda o pojghita. Cam 20-30 de minute dureaza, timp in care se si sterilizeaza borcanele. Recomandarea aceasta este, dar eu am observat ca a mai fiert continutul si cand le-am scos nu prea se vedea pojghita, dar asa trebuie sa procedati. Dupa racire se va forma pojghita. Se pun capacele dupa racire. Aspectul este de marmelada teapana si translucida, precum vezi in prima fotografie.
Vorbind cu alte gospodine, posibil sa se obtina rezultate mai bune din cantitati mai mici de piure puse la fiert, de exemplu cum am preparat eu dintr-un kg de mere. Daca aveti multe mere de rezolvat (mai multe kg), recomand sa impartiti piureul in mai multe vase care nu lipesc. Cand sunt oferte, cumparati cratite dintr-acelea grele cu invelis din piatra la interior. Nu lipesc deloc si mancarea are gust mai bun. Eu si ciorba o fac in astfel de vas, iar tigaia este obligatorie.
Marmelada iti va folosi si la retetele: Fursecuri simple cu unt oua si marmelada (click AICI) sau la clatite (click AICI pentru reteta).
Liv(e) it!
In sfarsit am facut aceasta marmelada.. a iesit perfecta. si ca structura si ca gust! Multumesc pentru reteta.
Draga mea Catalina, nici nu stii cat de multa bucurie imi face cand primesc astfel de mesaje. Sa va fie de folos si te mai astept sa testezi noi retete! Multumesc! Daca ai si poze cu produsul, le urc pe blog 🙂
Buna …si arata minunat marmelada, regret ca nu am gasit reteta cand aveam mere, dar poate mai gasesc…:)..insa ma gandeam , oare nu pot face din gutui ? Ca am o gramada! ,,multumesc pt retete si pt un raspuns !
Draga mea Iulia, te rog sa faci fara grija din gutui, va iesi chiar mai bine pentru ca are pectina multa. Iti multumesc pentru mesaj.
..ff buna.. parfumata si frumoas colorata 🙂 … am reusit sa fac o tura mica de mere si alta mica de gutui, cea de mere ne place mai mult , plus ca cea de gutui tare saritoare a fost :)))…in cele din urma am bagat-o la cuptor, ca ma lipicisem toata si inca ceva metri pe langa mine “:)))) …multumesc pt reteta!
Interesanta varianta cu gutui, dar periculoasa vad. Imi pare rau ca ti-a dat de furca sa cureti. Tura viitoare sa-i pui capac. … Zic si eu …