Pricomigdale cu nuci si migdale – an 1938

Retete pentru Craciun si Revelion (Anul Nou), Retete de sarbatori
Reteta face parte dintr-o carte de bucate, mostenire de familie: “Carte de bucate. Bucatarie romaneasca, franceza, ruseasca, greaceasca, turceasca, ungureasca, poloneza si germana. Cu concursul doamnei doctor Vera Sevastos. Retete revizuite de I. Catoionachi, chef de cusine”, Ed. Cugetarea, Bucuresti, anul 1938

Sunt preparate dupa o reteta veche, de la inceputul secolului XX.

PRICOMIGDALE
Pentru ca tot v-am spus in reteta cu salata de boeuf ca o sa arat ce am preparat din albusurile ramase de la maioneza. De la macarons incoace, nu s-au mai mancat cu asa o viteza prajiturile pe care le-am preparat. Totusi, fac urmatoarele observatii, au fost doua voturi contra altora doua cum ca ar mai trebui redus zaharul cu pana la 100-150 grame (in aceasta reteta este si zeama de lamaie care mai taie din dulceata). Dar cel mai bine este sa preparati cu 300g zahar, gustati si mai adaugati cat va place, reteta este lipsita de pretentii.

Eu am sfaramat migdalele si nuca la robot si la viteza 1 cu albusurile (care nu se bat chiar spuma!). Gustul absolut in regula dar, corect dupa metoda veche de preparare e sa frecati bine compozitia, de mana, cu o spatula, nu cu telul, nu cu miscari de jos in sus ci, circular. Ma bucur ca am gasit confirmare in blogul Brandusei Scheaua cum ca ei ii plac pricomigdalele cu albusul frecat, nu batut ca la bezea. La robot a si ramas compozitia mai densa la fund, dar nu mi-am dat seama decat pe masura ce umpleam posul cu care aplicam gramajoare, cam de 2.5 cm, din compozitie, in tava.
PRICOMIGDALE

Pricomigdale cu nuci si migdale - an 1938

Timp de preparare 30 minutes
Timp de gatire 20 minutes
Timp total 50 minutes

Ingrediente

  • 250 g migdale
  • 250 g nuci
  • 6 albusuri nebatute
  • 500 g zahar pudra
  • 3 linguri cu faina
  • 1/4 baton vanilie pisata
  • zeama de la 1 lamaie mica
PRICOMIGDALE

PREPARARE Pricomigdale cu nuci si migdale – an 1938
1. Macini marunt la robot migdalele si nucile impreuna cu zaharul pudra.
2. Pui hartie de copt in tava de la aragaz si dai drumul sa se incinga cuptorul la foc moale (130 grade, cam treapta 2.5 la cuptor pe gaz).
3. Muti intr-un bol incapator amestecul uscat impreuna cu faina, omogenizezi si adaugi unul cate unul albusurile si apoi zeama de lamaie si vanilia. Omogenizezi bine cu o spatula, cu miscari circulare.
4. Forma rotunda o obtii aplicand “buline” de 2.5-3 cm (care mai cresc) cu posul. Daca reduceti zaharul la 300 g, vor iesi mai plate si se vor lati in tava, nu recomand.
PRICOMIGDALE
Cu lingurita puse, ies neregulate, nu m-ar deranja deloc dar se coc inegal.
5. Le coci timp de 20 de minute. Eu, dupa 10 minute, le-am mutat pe treapta de sus si pe vatra cuptorului am tinut, tot timpul, o tava goala, ca sa nu se rumeneasca prea repede la baza.
6. Le scoti cu tot cu hartie pe blat, le lasi sa se raceasca si in mod normal se desprind usor. Daca adera, eu prefer sa trec lama subtire a unui cutit pe sub baza. Poti sa umezesti masa si sa pui hartia pe masa uda dar parca un pic se uda si pricomigdalele, am preferat sa le desprind cu cutitul pe uscat.
7. Eu am preparat din 8 albusuri, calculand si marind in mod proportional restul ingredientelor, pentru ca sunt tipul de fursecuri care tin mult timp, fara probleme, intr-o cutie inchisa etans.

Liv(e) it!

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Don't Miss! random posts ..