O reteta clasica, veche de mai bine de 70 de ani, mereu actuala. Carnea desi fiarta mult, fiind de vaca, ramane suculenta, se taie usor, iar cartofii impreuna cu multa ceapa si castraveti murati sunt o combinatie delicioasa. Este un fel de mancare care se poate gati in orice anotimp. Cu carne de manzat, timpul se reduce la jumatate. Ce bine s-au combinat gusturile cu acesti castraveciori murati (reteta casei, AICI).
Reteta o am din cartea de bucate a bunicii.
Ingrediente
- 500 g carne macra de vaca (sau vitel)
- 800 g cartofi mici
- 2-3 buc cepe
- 2 cuisoare, 5 piper boabe + macinat, 1 dafin, sare
- ulei pentru prajit
- faina pentru tavalit carnea
1. Incingi 2 linguri de ulei intr-o tigaie grea, non-aderenta, la foc minim pentru pasul 2.
2. Alegi o carne macra de vaca, o speli, scurgi si o feliezi in bucati de maxim 100 de grame. Asezi feliile pe tocator unite si le presari cu sare si piper pe ambele parti apoi le tavalesti prin faina. Le prajesti pe ambele parti fara sa exagerezi. Le scoti in cratita de gatit si in tigaie pui un pahar cu apa. Scurgi zeama aceasta printr-o sita in cratita cu carne. Mai adaugi 2-3 pahare cu apa, pui capacul si infierbanti pe foc, apoi le fierbi la foc mic timp de 2 ore si jumatate sau pana carnea este moale. Cu carne de vitel dureaza cca. 1 ora si 20 de minute. Mai umpli cu apa cand e cazul, nu trebuie sa fiarba in sec.
3. Prajesti ceapa taiata solzi 3-4 minute la foc mic si o rastorni in cratita.
4. Cartofii ii speli de pamant, ii cureti de coaja, iar ii speli si ii feliezi cam de 5-6 mm, rondele. Mai pui 2 linguri de ulei in tigaie si ii prajesti doar usor pe o parte si alta. Ii culegi cu un cleste de bucatarie sau o furculita si adaugi una cate una rondelele (ca sa nu scurgi si ulei) in cratita cu carnea si impreuna mai fierb o jumatate de ora cu 2 cuisoare si 5-6 boabe de piper + 1 foaie de dafin. Adaugi maxim 1/2 lingurita rasa de sare. Mai gusti.
5. Separat se servesc castraveti murati, salata verde sau salata de rosii, depinde de anotimp.
Liv(e) it!
Un alt fel de mancare cu carne de vita, legume in sos de vin si cartofi aromati o puteti citi AICI
sau Carne de vita cu sos picant si cartofi prajiti (click aici pentru reteta)