Ciorba de cartofi cu cimbru si zeama de varza (de post)

Pentru cei care tin post si pentru cei care nu au mai facut o ciorba in viata lor (avem cazuri in familie 🙂 ), le arat ciorba de post cu cartofi in varianta in care mie imi place cel mai mult. Obligatoriu la aceasta ciorba, daca vrei sa aiba gust bun, este sa calesti o buna parte dintre legume, sa pui cimbru nici foarte mult, dar in nici un caz putin si sa o acresti cu zeama de varza (eventual bors daca este foarte bine facut, eu aici nu gasesc sa imi placa). Daca o acresti cu bors, ciorba de cartofi cere sare mai multa decat alte tipuri de ciorba. Vei citi cateva tipsuri si o anume ordine in care pui legumele in functie de cat de repede fierb.
Ciorba de cartofi
Cantitatea o adaptezi la nevoile tale (mai trebuie sa spun asta?).

INGREDIENTE
2.5 l apa fierbinte
1/2 lingurita sare
2 morcovi potriviti sau unul mare
1 ceapa mare sau doua mici
2 linguri – ulei de floarea soarelui pentru calit legumele
1 ardei gras mediu
8 cartofi medii (cam 800g)
1 telina mica (4-5cm)
1 pastarnac
1 radacina mica de patrunjel (albitura)
5-6 rosii proaspete
2 linguri – ulei de floarea soarelui pentru calit rosiile
1 lingura bulion
1 lingura de cimbru
1/2 sau 3/4 l zeama de varza clara (depinde cat este de sarata si acra) sau bors
1 legatura de leustean
1 legatura mica de patrunjel frunze
sare
OPTIONAL: cativa taietei de casa (deja sunt multi carbohidrati de la cartofi)
ardei iute separat

Ciorba de cartofi
PREPARARE
1. Pune apa rece intr-o oala incapatoare, cu 1/2 lingurita sare si adu-o la foc mare in stadiul de clocot. Apoi, reduci focul la mediu.
2. Speli bine morcovii, ii razui de coaja si ii tai cu cutitul cubulete. Ii clatesti daca nu raman curati. Cand te grabesti, poti sa ii razi pe razatoarea cu gauri mari.
3. Cureti ceapa. Eu o spal daca nu e scoasa proaspat din gradina, pt. ca rotesc coaja in mana la decojit si cine stie ce animalute au traversat-o in timpul depozitarii. O fi vreo idiosincrazie de-a mea … O tai cubulete.
Ciorba de cartofi
Incingi la foc mediu tigaia, incerci cu un cubulet de ceapa si cand sfaraie, pune cele tocate la calit 2-4 minute, pana ceapa devine sticloasa, galbuie, fara sa se arda.
4. Rastorni astea in apa clocotinda si le fierbi cam 5-10 minute la foc mediu.
5. In acest timp, spala restul de legume, curata de coaja radacina de patrunjel si telina, taie-le cubulete ca pe morcov si pune-le in zeama. Le fierbi alte 5-10 minute.
6. Dupa acest timp, curata ardeiul de cotor (il infunzi si il tragi intreg), seminte si nervuri, curata de coaja pastarnacul si taie-le cubulete ca pe morcov si pune-le in zeama. Redu focul la mai mic.
7. Spala cartofii bine, ii decojesti, ii clatesti iar si ii tai cuburi de vreo 2.5-3cm.
Ciorba de cartofi
Ii pui in zeama pe masura ce ii tai, unul cate unul ca sa nu apuce sa oxideze. Daca este cazul mai pui apa fierbinte doar cat sa ii cuprinda, sa nu fie in sec (urmeaza sa mai umpli si cu zeama). Si fierbi la foc molcom. Mai pui 1/2 lingurita de sare daca faci cu bors in loc de zeama de varza.
8. Rosiile le crestezi superficial in cruce si le oparesti 1/2 minut. Coaja se desprinde frumos atunci cand sunt crestate. Tips invatat de la Oana Igretiu 😉
Ciorba de cartofi
Le toci marunt jumatate iar cealalta jumatate le dai pe razatoarea cu gauri mari. Incingi iar tigaia cu 1 lingura de ulei si le calesti pe cele cuburi.
Ciorba de cartofi
9. Dupa 15 minute toarna zeama de varza, mai intai doar 1/2 litru. Dai un clocot si gusti cum iti place de acra si sarata. Daca permite, mai adaugi 1/3 litru. Potrivesti de sare daca mai este cazul (cand acresti cu bors).
10.Cimbrul daca este uscat, il freci in palme si il pui acum. Daca e verde, cureti frunzele de pe tulpine, le toci si le pui in ciorba tot acum. Daca vrei, poti sa fierbi si taietei, dupa instructiuni. Eu nu pun. Ciorbele la care pun fidea, niciodata nu o pun in toata oala, nu imi place deloc cum arata a doua zi. Eu la incalzire, fierb separat fidea in putina zeama si pun in farfuria cui doreste.
11.Toci marunt restul de verdeata si o adaugi dupa ce ai oprit focul. Pui capacul etans. O lasi 10 minute si apoi poti sa o servesti mesenilor. Cand nu sunt zile de post, o vei drege asa cum am procedat la ciorba de loboda. Desigur ca este si mai buna dreasa.
Liv(e) it!
Ciorba de cartofi

Iarna este binevenita supa de branzeturi (reteta aici)
supa de branzeturi

sau delicioasa Supa de usturoi cu fond si masline masterchef (reteta aici)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Don't Miss! random posts ..