Reteta m-a atras pentru ca este nu doar bogata in ingrediente, dar altfel combinate decat obisnuiam. Iubesc pastele si mi-am spus ca trebuie sa fie bun acest preparat. In plus de asta, Mihaela (blogul “Gust divin”) a participat cu aceasta reteta la un concurs si a fost atent aleasa. Beneficiul concursurilor pentru vizitatori este nu numai pentru ca vad o galerie frumoasa de fotografie culinara, mai important este ca gasesc acolo o selectie de retete bune, nici un participant nu risca sa intre in competitie cu ceva indoielnic.
Eu i-am pus si carne (la cerere), reteta originala este fara carne.
Eu am preparat o data si jumtate cantitatea intr-un vas ca in fotografii, de 2.5l
INGREDIENTE
200 gr paste serpentelli
optional: 200g carne de curcan/pui tocata sau taiata cubulete mici
2 morcovi mici
1 ceapa
50 gr unt+1 lingura pentru uns forma
6 buc ciuperci medii Champignon
1/2 ardei rosu
1/2 ardei galben
4-5 buchetele brocolli
200+100=300 ml smantana pentru gatit
150 ml lapte
3 galbenusuri
50 gr porumb congelat (n-am pus la cererea alor mei)
150 gr branza elvetiana (svaiter)-n-am avut, am pus cascaval
cateva fire de patrunjel
sare, piper
PREPARARE
1. Fierbi pastele cu sare cam 6 minute, mai putin decat timpul complet de fierbere indicat pe pachet. La cuptor se vor hidrata suficient.
optional: intr-o tigaie larga calesti carnea tocata in 1-2 linguri de ulei, pana scade sucul. O scoti intr-o farfurie adanca si acoperi cu capac.
2. Toaca ceapa marunt si o pui la calit in unt, in aceeasi tigaie, pana devine sticloasa.
3. Adaugi ciupercile curatate si taiate felii. Am vrut sa pun cu prioritate morcovul pt. ca fierbe mai greu dar mi-am amintit sa-l tai fasii, asa ca restul l-am adaugat la urmatorul pas pentru ca sunt fine si fierb repede astfel.
4. Taie ardeiul fideluta, morcovul fasii si brocolli rupt in buchetele mici. Le adaugi in tigaie. Adaugi si porumbul acum daca doresti.
Eu n-am pus porumb, deja erau multe legume, probabil ca imbogatea gustul dar ai mei se temeau sa nu capete vreo nuanta dulceaga.
5. Cand s-au inmuiat (cam dupa maxim 10 minute), adaugi carnea si 200 ml smantana, lasi la fiert pana ce sosul incepe sa se ingroase (cam 3-5 minute, exista pericolul sa branzeasca smantana, depinde de tipul ei). Potrivesti de sare si piper.
6. Cat fierb, razi svaiterul pe razatoarea mica.
7. Separat, amesteci galbenusurile cu smantana ramasa (100 g), svaiterul si patrunjelul tocat marunt.
adaugi laptele.
8. Incalzesti cuptorul la 300°C.
9. Ungi vasul termorezistent cu unt.
10.Adaugi pastele la legume si omogenizezi.
Le rasorni in vasul de cuptor.
11.Torni deasupra amestecul de ou si smantana si scuturi usor de vas ca sa se aseze.
12.Dai la cuptor pentru cca. 20 minute pana se formeaza o crusta aurie.
Se mananca fierbinti.
Sa va fie de folos!
Huh, mi-ai adus aminte! Super bune !
tu le-ai facut si cu svaiter, mai corect. multumesc pt. reteta