Dulceață de pepene galben cu lămâie

2018.08.29

CE SA FAC CU UN PEPENE CARE NU ESTE DULCE ?

Am cumpărat un pepene galben parfumat, dar am avut surpriza ca la degustare să constat că nu era dulce deloc. Nimeni nu voia să îl mănânce. Cum pepenele era, totuși în regulă, am decis că a venit timpul să fac prima mea dulceață de pepene galben. Lămâia joaca un rol important, potențează dulcele de la 1 kg de zahăr. Eu am avut un pepene lunguieț dar nu din cel galben înecăcios și sfărămicios, trebuie să fie din cel corcit cu cantalup, sau chiar cantalup, cu miez tare. Aceasta este una dintre chei pentru o excelenta reușită, alegerea soiului de pepene.
Pentru că anul acesta a fost ploios și a acumulat multă zeamă, a trebuiet să fac dulceața din doi pași, așa cum explic în modul de preparare.

5 from 1 vote
Print

Timp de preparare 30 minutes
Timp de gatire 35 minutes
Timp total 1 hour 5 minutes
Portii 2 borcane de 350 g

Ingrediente

  • 1 kg pepene galben fara coaja
  • 1 kg zahar
  • 1 lamaie
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 500+120 ml apa
  • 250 ml otet

PREPARARE Dulceață de pepene galben cu lămâie
Sterilizează cele două (sau mai multe) borcane așa cum am explicat la sosul din dovlecei și legume pentru iarnă (click AICI pentru aflarea metodei)
1. Mai întâi, fierbi apa cu oțetul. Este necesar să fiarbă cuburile de pepene pentru a nu deveni o masă moale la final. Să nu ai nici o teama, nu schimbă cu numic gustul.
2. Spală pepenele și usucă-l cu prosopul. Pe partea unde stă pe pământ, eu îl frec cu buretul de sârmă. Nu vreau să îmi scrâșnească în dinți nisip. Taie-l în două pe lung și cu o lingură metalică scoți semințele și zona moale (mucilaginoasă) care prinde semințele. Taie felii și decojeste cu un cuțit în lungul ei. Taie cubulete de cca. 2 cm și pune-le în apă cu oțet clocotită trasă de pe foc.
3. Apa cu oțetul se răcește de la pepene, așa că vei cronometra 10 minute de fierbere la foc mic, după ce dă primul clocot. Strecoară în sita pentru spaghete.
4. Între timp, faci siropul dintr-un kg de zahăr + zahărul vanilat și un pahar mic cu apa, de vreo 120 ml. Apa se pune doar cât să îl ude să nu se arda. Pui zeama de la 1 lămâie și îl fierbi până se leagă. Când este legat siropul? Atunci când dai drumul unor stropi de sirop într-un pahar cu apa, și nu dispersează, îl vezi că stă solid.
5. În sirop adaugi cuburile de pepene scurse bine, și le mai fierbi 10 minute cronometrând de la primul clocot. După ce începe să fiarbă se reduce focul de la mediu spre mic.
6. Oprești focul, vei vedea că bucățile de pepene plutesc. Se acoperă cu un prosop de bucătărie udat și stors bine și se lasă până a doua zi. Anul fiind ploios și pepenii fiind destul de zemoși, trebuie să lase din suc peste noapte.
7. A doua zi vei vedea că bucățile un pic s-au micșorat și au căzut la fund. Le culegi cu spumiera bucățile de pepene și depozitezi într-un castron și fierbi la foc mic doar siropul până se îngroașă. În a doua parte să cam fii cu ochii pe el, când a scăzut suficient începe să facă spuma de la bolborosi. Nu colectezi spuma, doar ai grija să nu dea în foc.
8. Adaugi pepenele, lichidul se mai răcește de la el și cronometrând de la primul clocot, le mai fierbi bucățile împreună pentru 5 minute.
9. Așezi borcanele sterilizate într-o tava sau tigaie (trebuie metal sub fund că să nu crape de la socul termic), și umpli borcanele (eu am un polonic minuscul care îmi este de mare folos adesea).
Umple mai intai cu fructe – 3 sferturi – și apoi adauga siropul. Vei vedea că îți va mai rămâne sirop, care este minunat să îl ai atunci când vei gati papanașii cu mere (click aici pentru reteta) sau budincă din brânză de vaci cu stafide (click AICI pentru rețetă) sau orez ori gris cu lapte. După ce strângi bine capacele, întorci borcanele cu fundul în sus minim 10 minute, sau până s-au răcit. Aceasta simplă metodă creează un vacuum, la mine au rezistat dulcețurile și 3 ani de zile, în condiții de depozitare într-o camară nu prea rece, de bloc.
Liv(e) it!

POZE DE LA CITITORI, CARE AU GATIT DUPA ACEASTA RETETA:
Felicitari si multumesc pentru incredere ! 🙂

Dulceata de pepene galben cu lamaie

Doamna Aurica Campan-2022.07.24

ALTE RETETE DE DULCEATA CARE IMI SUNT DE FOLOS:

DULCEATA DE GUTUI SI PERE TARI

dulceata de gutui si pere tomnatice

PRĂJITURA “DULCEATA DE VISINE CU ZAHAR MAI PUTIN
Dulceata de visine cu zahar putin-reteta casei

DULCEATA DE MURE SAU ZMEURA LA CUPTOR (fructele isi vor pastra forma, sunt usor confiate)
dulceata-de-mure-si-zmeura-la-cuptor

Comments

  • 5 stars
    Minunat și modul de preparare, dar de mare efect culoarea și prezentarea, pfoaii, îți vine să desfaci un borcan și să nu-l lași până nu-l dai gata.
    Repet, partea de fierbere în care oțetul joacă un rol determinant mi-a stârnit curiozitatea.
    Fain de tot!

    Victor 30/08/2018 17:56 Reply
    • Multumesc pentru interes si comentariu!

      Livia 30/08/2018 18:09 Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recipe Rating




Don't Miss! random posts ..