Pasca fără aluat cu brânză ouă și stafide

Pentru mine, sărbătoarea Paștelui nu are nici un farmec între betoanele de la București, ci în locurile vacanțelor petrecute la bunici, înconjurată de flori, multă verdeață și trăind obiceiurile locului păstrate cu sfințenie, care au un farmec aparte. S-a jucat hora de Paști prin ploaie, dar vremea ne-a lăsat apoi să ciocnim un ou roșu și să mâncăm o felie de pască în lumina razelor de soare. Unde sunt mâinile muncite ale celor care ne-au crescut, ca să le mai sărut o data?
Pentru că noi am fost călători și timpul alocat preparării redus, am ales o rețetă de “Pască fară aluat” care ne-a plăcut foarte mult. Este cu multa branza si coca deloc, astfel nu va va ocupa timpul pretios. Dacă doriți să aibă o textură mai fină, puteți să o preparați cu brânză de vaci dulce amestecată cu smântână, caz în care măriți cantitatea de gris, ca să nu se lase, fiind mai umeda. Eu am gătit cu brânză de vaci de la piață, de la sibieni, pentru că este mai grasă și are gust mai bun decât cea din supermarket, și cu ouă de țară. Rețeta am salvat-o din blogul AdineiPasca fara aluat
Dacă dorești, poți să pudrezi porția înainte de servire cu zahăr pudră, sau toată pasca. Felia mea, musai am mâncat-o din “farfuria cu pitic” pe care “ne băteam” toți verișorii, atunci când ne strângeam în casa bunicilor (numai aceasta mai rămăsese întreagă), care dintre noi să mâncăm din ea și am rămas cu această nostalgie. 🙂
Pasca fara aluat
ATENTIE !
Cantitatea este destul de mare, puteti sa preparati doar pe jumatate daca nu obisnuiti sa mai dati de pomana pentru cei dragi care au plecat la ceruri.
Cantitati pentru o formă de cca. 28 cm (forma mea a avut pereții prea puțin înalți, de aceea a mai rezultat încă o pască mică)

Timp de preparare 1 day 40 minutes
Timp de gatire 55 minutes
Portii 26 -28

Ingrediente

  • 1 kg brânză dulce de vaci mai uscată și grasă (sau Lacteea cu 20 % grăsime)
  • 200 g unt (moale, la temperatura camerei)
  • 7 ouă
  • 150 g stafide
  • 250 g zahăr
  • 5 plicuri zahăr vanilat
  • 1 vârf de cuțit cu sare
  • 40 g faină
  • 100 g gris de grâu (suplimentați daca folosiți brânză amestecată cu smântână)
  • 1 praf de copt
  • 1 lămâie

Pasca fara aluat
PREPARARE
1. Cu cateva ore inainte de preparare, sau de seara pentru dimineata, scoti untul din frigider ca sa se inmoaie la temperatura camerei.
2. Dai lămâia pe răzătoare și apoi o storci de zeamă.
3. Stafidele le lași la înmuiat în sucul de lămâie obținut.
4. Pregătești o tavă rotundă cu diametrul de cca 28 cm și o îmbraci în hârtie de copt. Ca să ia forma ușor, eu o cocoloșesc înainte ca să nu mai stea rigidă și apoi o întind.
5. Într-un castron mare mixezi untul și sarea până ce formează o pastă cremoasă.
Pasca fara aluat
6. Separi gălbenușurile de albușuri.
7. Gălbenușurile le freci cu zahărul și vanilia.
Pasca fara aluat
8. Preîncălzești cuptorul la cca. 150 °C si cresti la 175 °C in momentul in care introduci la cuptor preparatul.
9. Pui brânza amestecată cu stafidele+zeama de lămâie și coaja rasă de lămâie peste unt și amesteci.
Pasca fara aluat
10. Torni amestecul din gălbenușuri peste brânză.
Pasca fara aluat
Omogenizezi.
Pasca fara aluat
11. Presari acest amestec cu faina, grisul și praful de copt și amesteci până omogenizează.
Pasca fara aluat
12. Bați cu mixerul albușurile până când se întăresc.
Pasca fara aluat
13. Le încorporezi în restul preparatului, amestecând ușor cu o paletă cu mișcări de jos în sus.
14. Aluatul astfel format îl pui în tavă, pe hârtia de copt.
Pasca fara aluat
15. Coci pasca în cuptorul preîncălzit la cca. 175 °C, timp de cca. 60 minute. După ce oprești focul, mai ții tava cu pasca în cuptorul oprit pentru încă 10 minute, apoi o lași la răcit în tavă sau o scoți cu hârtie cu tot din tavă și o transferi pe un grătar. După ce s-a răcit, dezlipești hârtia.
Dacă cineva dorește, poți să pudrezi porția înainte de servire cu zahăr pudră, sau toată pasca. Noi nu am vrut-o foarte dulce.
Liv(e) it!
Pasca fara aluat
iedut in curtea mea

Comments

  • Cat de mult imi place ca pe la voi inca se mai pastreaza traditiile! La mama la tara au cam disparut. Fain ti-a iesit pasca!

    Mary Udrea 22/04/2014 13:59 Reply
    • Da, Mery, dupa ce voi termina de postat prajiturile pe care le-am facut la Pasti voi scrie un articol despre traditia la noi si cu multe poze frumoase. Iti multumesc ca ai comentat aici.

      Food Design 22/04/2014 15:47 Reply
  • Draga Didi, iti recomand o branza de vaci exceptionala. Nu este nevoie s-o amesteci cu smantana, ci doar cu putin unt. Daca o vei gusta, imi dai dreptate, este foarte fina si untoasa. Eu o mananc pur si simplu goala, cu putina paine prajita. Este Lacteea, cea cu 20 % grasime. Astept impresii. Am facut si eu pasca si a iesit exceptionala.Cauta pe net, ai sa recunosti cutia. Pupici!

    Mihaela 22/04/2014 14:22 Reply
    • Ce bine ca mi-ai spus! In vara am stricat o rulada din cauza ca am ales o branza de vaci la pahar 1-2% grasime ca sa fie dietetica si n-a avut nici un gust, m-am luptat eu cu ea. De atunci nu mai folosesc in preparate decat ceva recomandat. Multumesc ca mi-ai spus.

      Food Design 22/04/2014 15:46 Reply
  • Delicioasa!

    Cristina Iuliana Pana 22/04/2014 14:41 Reply
    • Iti multumesc, Cris, ca ai venit pe la mine 🙂

      Food Design 22/04/2014 15:48 Reply
  • Si nu mai alege iaurturi sau branza dietetica, nutritionista mi-a spus ca sunt mult mai periculoase decat cele care contin 4-5 % grasime. Au o componenta care incetineste digestia si nu fac bine. ( nu stiu sa explic eu stiintific, dar ideea cam asta e )

    Mihaela 22/04/2014 15:52 Reply
    • Chiar am scris aceasta alternativa indicata de tine, in ingrediente! 😉 Merg pe mana ta, sunt sigura ca va fi bine.

      Food Design 22/04/2014 15:55 Reply
  • Hristos a inviat! Ai pregatit o pasca foarte buna!

    Rocsy Ciobanu 22/04/2014 18:23 Reply
    • Adevarat a inviat! Cu aluat era mai de-a noastra.

      Food Design 22/04/2014 18:40 Reply
  • Pingback: Eierschecke (prajitura cu doua creme din branza si oua) | FOOD DESIGN

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Recipe Rating




Don't Miss! random posts ..