Varza calita cu costite, mamaliguta si smantana

  • on 08/09/2018
  • 210 Views
  • September 8, 2018

Abia am intrat in septembrie, asa ca mancarea aceasta am gatit-o cu varza dulce, dreasa cu zeama de varza. In piata din apropiere gasesc sa cumpar zeama de varza buna tot timpul anului, chiar si vara. Daca nu aveti zeama de varza, se adauga apa, daca este cazul, asa cum explic in continuare. Am o problema, anul acesta, nici macar la tara nu am mai gasit sa cumpar soiul de varza romanesc cu foile infoiate (nu neaparat creata). Gasesc numai acea varza compacta, grea, cu frunze tari, pe care nu as vrea sa o cumpar, dar din lipsa de optiuni, fac acest compromis.

Foarte buna alternativa la sarmalele obisnuite pe masa de Craciun este acest fel de mancare. Varza calita din varza acra se face destul de asemanator, sunt cateva indicatii in plus, dar voi inregistra separat, mai la iarna, aceasta reteta. Inca n-am pus la murat varza.

In cazul in care varza ar fi fost ok, ar fi trebuit sa fie gata in 30 de minute, in suc propriu, fara adaos de lichid: apa sau zeama de varza. In cazul in care te-ai ales cu o varza ca a mea, te vor ajuta explicatiile de la preparare. Nu a fost suficienta 1 cana ci doua de zeama de varza si a durat coptul la cuptor aproape 90 de minute la 200 de grade, dar usa cuptorului la mine nu etanseaza bine, voi sa fiti prudenti cu toti acesti timpi. Voi explica mai jos.
Vreau sa va mai marturisesc ca eu tai toata varza la robot cu feliatorul (nu cu elicea care ar face-o praf). Varza trebuie taiata fideluta. Nimic mai plictisitor, dar nu si cand ai robot cu accesorii potrivite. Indepartezi doar cotorul tare.

Te rog sa alegi o cratita cat mai larga, care poate fi introdusa in cuptor fara sa i se topeasca manerele care de obicei sunt detasabile. La varza calita, spre deosebire de cea fiarta, trebie sa ai suprafata mare de evaporare si sa poti sa mesteci mereu in ea la inceput.
Varza calita cu costita

Varza calita cu costita
5 from 1 vote
Print

Timp de preparare 20 minutes
Timp de gatire 1 hour 30 minutes
Timp total 1 hour 50 minutes
Portii 6 portii

Ingrediente

  • 700 g costita cu carne (afumata) -porc sau vita
  • 1,2 kg varza
  • 3 lg ulei
  • 1 ardei capia rosu
  • 1 ardei iute
  • sare, piper macinat, boia de ardei
  • 2 foi dafin, 1 lgr cimbru
  • 100 mg rosii taiate in suc de rosii
  • 1 lingura rasa pasta de rosii
  • 1-2 cani cu zeama de varza OPTIONAL
  • sare, daca nu umpli cu zeama de varza

Varza calita cu costita
PREPARARE Varza calita cu costite, mamaliguta si smantana
1. Daca are fund gros cratita, incinge in ea 3 linguri de ulei sau grasime animala. Prajeste carnea cu os portionata, pe o parte si alta, pana se rumeneste, cu totul n-ar trebui sa dureze mai mult de 8-10 minute. Scoti carnea intr-un vas, dupa aceea.
2. In timp ce se prajeste carnea, taie cubulete ceapa si cei 2 ardei, spalati si curatati de seminte si cotoare. Le vei pune la calit in grasimea de la carne. Daca este prea arsa si nu arata ok, mai bine cureti si pui alta grasime. La mine nu a fost cazul.
2. Impreuna cu legumele calesti si condimentele, mai putin cimbrul, prajesti pana ce ceapa devine sticloasa (5-6 minute). Mama punea piperul numai boabe, eu nu suport sa il sparg in dinti sau sa stau sa il pescuiesc din farfurie, asa ca il pun macinat proaspat.
3. Taie calupuri din varza si apoi taie-le fidea la robot. Din cand in cand golesti (de vreo 3 ori) varza taiata in cratita de pe foc si amesteci. Mai astepti ca varza sa isi micsoreze volumul si iar adaugi varza taiata fideluta.
4. Timp de vreo 10-15 minute, o vei cali amestecand destul de des la foc moderat spre iute.
5. Adaugi rosiile taiate, cimbrul si dezlegi pasta de rosii intr-o cana cu apa sau zeama de varza. Daca nu folosesti zeama de varza, vei sara putin cu 1 lingurita. Amesteci, apoi faci cuiburi si bagi sub varza costitele. Nivelezi.
6. Cuptorul sa fie incins la 200 de grade sau 190 daca este puternic. Introduci varza la cuptor si mai cauti dupa vreo 30 de minute. Eu am mai amestecat-o o data si i-am mai pus o cana de zeama de varza, pentru ca ar fi fost prea seaca. Varza calita la final nu are mai deloc sos, nu este ca cea fiarta. De-aici si gustul bun.
Cei care mancati porc, puteti pune bucatele de sunca cu sorici. Va da un gust teribil de bun. Surpriza este sa va spun ca eu am gatit acest fel de mancare si cu costite de vitel, nici nu se baga de seama daca mancarea are toate condimentele scrise si respecti metoda de preparare. Gustul bun, secretul este sa aiba ceva grasime si zeama de varza este un plus.
Se mananca cu mamaliguta si smantana.
Alte retete cu mamaliguta:
– Pui cu sos de rosii, usturoi si mamaliguta
– Tocana secuiasca cu sos din smantana
– Tochitura de vita sau porc cu ciuperci
– Pui manastiresc cu smantana si mamaliguta
Liv(e) it!
Varza calita cu costita
Varza calita cu costita

Comments

  • Aici m-ai lovit rău de tot, e una din mâncărurile mele preferate. Minunat!

    Victor 09/09/2018 16:34 Reply
    • Victor, apreciez deosebit ca imi vizitezi blogul. Multumesc!

      Livia 09/09/2018 17:27 Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Don't Miss! random posts ..