INGREDIENTE
100 g cuş-cuş
1 priza fire de sofran
sare, piper
125 ml supa de legume, clara
4 rosii mari si carnoase
1 mana frunze coriandru
1 mana frunze menta
3 fire ceapa verde
zeama de la 1/2 sau 1 lamaie
30 g seminte de pin
30 g stafide sultane
2-3 lg ulei de masline
PREPARARE
1. Incinge cuptorul la 200, apoi vei coace la 220 grd.
2. Unge o tava de cuptor, cu o pelicula de ulei.
3. Spala rosiile, taie-le capace cu tot cu codite cam de 1.5 cm grosime, ca in poze, si scobeste miezul cu o lingura cu margini mai taioase. Toaca miezul si pune-l intr-un castron.
4. Prajeste usor semintele de pin si adauga-le peste rosiile tocate.
5. Curata, spala si taie marunt ceapa verde, coriandrul, menta, si adauga-le si pe acestea peste pulpa de rosii tocata, impreuna cu zeama de lamaie si stafidele.
6. Intr-un castron incapator, de amestecat totul, pune cuş-cuş+sofran+sare+piper si omogenizeaza.
Toarna supa fierbinte peste el si lasa-l 5 minute la inmuiat, apoi afaneaza-l cu o furculita.
7. Toarna peste cuş-cuş amestecul cu rosii si omogenizeaza cu o lingura / spatula.
8. Umple rosiile cu acest amestec si pune-le in tava pregatita (cu capacele din rosie deasupra).
9. Lasa-le la cuptor la 220 grade pentru vreo jumatate de ora, pana se inmoaie rosiile putin.
Le vei servi fierbinti sau doar caldute, pe farfurii calde.
Sa va fie de folos!